De vorbă cu un geolog despre Roşia Montană

Dincolo de anumite inflamări de ordin politic sau mediatic, ne propunem să stârnim o discuţie argumentată despre problemele complexe puse de preconizata exploatare auriferă de la Roşia Montană, discuţie în care să ascultăm punctul de vedere al mai multor specialişti în domeniu. Începem cu un  interviu cu D-l Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Rep: Bună ziua, domnule Călin G. Tămaş. Sunteţi coautor al articolului intitulat „Lead isotope analyses of gold – silver ores from Roşia Montană (Romania): a first step of a metal provenance study of Roman mining activity in Alburnus Maior (Roman Dacia)”, publicat in prestigiosul The Journal of Archaeological Science. Va rog să ne spuneţi ce informaţii noi aduce acest articol relativ la istoricul activităţii miniere din Roşia Montană!

CGT: Într-adevăr fac parte dintr-un colectiv de cercetători franco-român care a publicat articolul sus-menţionat în numărul 38 din 2011 al Journal of Archaeological Science. După cum este firesc în astfel de colaborări, cu excepţia precizărilor de natură geologică, domeniu ce reprezintă specialitatea mea, răspunsurile care vi le voi oferi în cele ce urmează reflectă poziţia comună a colectivului, incluzând aici pe cercetătoarele CNRS Sandrine Baron şi Béatrice Cauuet, din cadrul echipei TRACES (Travaux et Recherches Archéologiques sur les Cultures, les Espaces et les Sociétés) din cadrul Universităţii Toulouse Le Mirail, Franţa.

Articolul recent publicat precizează fără nicio urmă de ambiguitate particularităţile geologice, semnătura geochimică şi izotopică a minereurilor auro-argentifere şi preponderent argentifere exploatate efectiv la Roşia Montană în epoca romană. La aceste rezultate s-a putut ajunge doar pe baza unor cercetări interdisciplinare geologice, arheologice miniere şi geochimice desfăşurate pe parcursul mai multor ani în zăcământul Roşia Montană. Mai mult, cercetările noastre au pus în evidenţă indicii semnificative privind obţinerea în cadrul acestui sit minier a metalelor preţioase (aur şi argint). Aceste operaţiuni metalurgice erau condiţionate în epoca romană de utilizarea plumbului, mai exact a oxidului de plumb, cunoscut sub numele de litharge ce era obţinut, la rândul său, prin alte operaţiuni metalurgice. Analizele izotopice au demonstrat că plumbul utilizat la Roşia Montană pentru extragerea aurului şi argintului în formă metalică are o semnătură geochimică net diferită de semnătura izotopică a Roşiei Montane şi ca atare provine din alt areal geografic. Aceste rezultate indică existenţa, în epoca romană, a unui comerţ intens cu plumb, a cărui sursă putea fi Dacia Romană, dar la fel de bine şi o altă zonă minieră activă în perioada respectivă. Investigaţiile noastre sugerează totuşi ca sursă posibilă a plumbului utilizat la Roşia Montană un zăcământ polimetalic din sudul Munţilor Apuseni, însă este prematur pentru a lua în considerare această ipoteză de lucru.

Rep.: Explicaţi, vă rog, în câteva cuvinte metoda utilizată în cercetarea care a condus la publicarea articolului! Ce înseamnă „analiza izotopică a unui zăcământ”?

CGT: Cercetarea efectuată de colectivul nostru implică trei componenete esenţiale, respectiv geologie, arheologie şi geochimie. Astfel a fost efectuat studiul geologic şi de zăcământ al lucrărilor miniere a căror vârstă romană a fost confirmată prin metode arheologice miniere. În acest mod au fost identificate şi analizate corpurile de minereu exploatate efectiv de minerii romani, iar probele de minereu prelevate au fost studiate prin multiple metode analitice pentru a le caracteriza din punct de vedere mineralogic, al conţinuturilor de metale preţioase şi al elementelor urmă. Geochimia izotopică permite să se obţină semnătura izotopică a unui anumit element chimic prezent în toate aceste tipuri de minereuri, în cazul de faţă plumbul. În acest mod s-a obţinut semnătura izotopică a plumbului din fiecare tip de minereu exploatat în epoca romană. După cum se ştie, fiecare material natural (rocă, minereu) prezent pe Terra deţine o anumită semnătură izotopică a Pb, ce îi este specifică şi depinde de ​condiţiile geologice în care s-a format. Măsurarea izotopilor Pb a diferitelor materiale (geologice, arheologice, de mediu, extraterestre, etc.) permite ​să se rescrie istoria materialului respectiv şi să se înţeleagă evoluţia sa. Dacă este să ne referim la contextul arheologic, în cazul Roşia Montană cunoaşterea compoziţiei izotopice a minereurilor exploatate în epoca romană reprezintă o etapă esenţială. De ce? Procesarea metalurgică a minereurilor în vederea obţinerii unui(unor) metal(e) nu modifică semnătura izotopică a Pb, astfel încât, metalele obţinute vor avea aceeaşi semnătură izotopică a Pb ca şi minereul din care provin. Cunoscând semnătura izotopică a Pb a minereurilor exploatate în epoca romană la Roşia Montană se precizează în acelaşi timp şi semnătura izotopică a aurului şi argintului produs în acest sit minier şi metalurgic. Consecinţa imediată este că, pe baza semnăturii izotopice a Pb se pot identifica aceste metale în obiectele produse în aceaşi epocă. Este vorba de o cercetare interdisciplinară ce urmăreşte identificarea sursei metalelor şi utilizarea lor, dar în acelaşi timp permite şi punerea în evidenţă a schimburilor comerciale din Antichitate.

Rep.: La ce concluzii a condus cercetarea pe care aţi întreprins-o?

CGT: Din studiul nostru se desprind concluzii la mai multe niveluri. În primul rând, este vorba de primul studiu arheologic ce este orientat într-o măsură atât de mare spre interdisciplinaritate, în care arheologul minier, geologul şi geochimistul abordează în simbioză o problematică istorică în care îşi pun în valoare competenţele. Această complementaritate a permis să se caracterizeze chimic/geochimic minereuri auro-argentifere, documentate din punct de vedere geologic, dar şi cronologic, ceea ce este crucial pentru a aborda credibil stabilirea provenienţei metalelor preţioase în Antichitate. Separarea aurului de argint se realiza în epoca romană prin adaus de plumb, iar studiul nostru a prezentat argumentele necesare confirmării acestui procedeu metalurgic la Roşia Montană şi posibilitatea ca plumbul utilizat pentru aceasta să provină dintr-un zăcământ situat în partea sudică a Munţilor Apuseni. Aceste rezultate vor putea fi utilizate ulterior, dacă este să ne gândim la gestiunea resurselor miniere, sau la fluxul tehnologic de separare a aurului şi argintului la scara Munţilor Apuseni de Sud, regiune delimitată administrativ în epoca romană sub denumirea Aurariae Dacicae şi condusă de un procurator aurariarum ce îşi avea sediul la Ampelum (Zlatna).

Rep: Putem afirma cu certitudine că a existat activitate minieră în zona încă înainte de cucerirea Daciei de către romani? Ce indicii aduce articolul dumneavoastră în acest sens?

CGT: Articolul nostru nu a urmărit să abordeze acest subiect, nefiind în legătură cu tematica abordată. Ne-am limitat doar la a menţiona că dacii deţineau înainte de cucerirea romană bijuterii din metale preţioase de foarte bună calitate (brăţări spiralate de aur sau de argint) şi monezi, atât din aur cât şi din argint. Ce putem confirma fără nicio urmă de îndoială este activitatea minieră romană din secolele al II-lea şi al III-lea.

Rep.: Tehnica şi excelentele cunoştinţe inginereşti ale romanilor sunt notorii şi ne rezervă încă surprize. Ce procese metalurgice foloseau romanii pentru extragerea metalelor nobile?

CGT: Prelucrarea minereurilor în vederea obţinerii metalelor preţioase este un domeniu care a fost în atenţia cercetătorilor în ultimele decenii, astfel încât s-a putut clarifica, atât pe baza descoperirilor arheologice, cât şi în urma experimentelor arheologice, tehnologiile utilizate în Antichitate şi procesele fizico-chimice ce intervin în cursul acestor operaţiuni tehnologice. Minereurile aurifere presupun un tratament metalurgic mai simplu, în timp ce minereurile auro-argentifere necesită o prelucrare mult mai complexă. Extrem de succint, procesul tehnologic ce permitea în Antichitate obţinerea aurului şi a argintului metalic din minereurile auro-argentifere presupunea utilizarea plumbului, care se adăuga minereului în vederea “extragerii” aurului şi argintului sub formă metalică.

Pentru separarea metalelor preţioase dintr-un minereu auro-argentifer, care în mod obişnuit conţine şi minerale de plumb, romanii au utilizat tehnici metalurgice ce se cunoaşteau deja la mijlocul secolului al ​VI-lea î.Ch în Lidia (Turcia de azi). După o prealabilă măcinare şi concentrare a minereului, acesta era supus unei topiri reducătoare la aproximativ 1000°C, obţinându-se un plumb argentifer în care se concentra şi aurul. Următoarea operaţiune, cunoscută sub numele de cupelare, constă în topirea plumbului argentifer în mediu oxidant, la o temperatură de aproximativ 1000°C, separându-se astfel oxidul de plumb (litharge), dar şi un aliaj preţios argint-aur. Separarea aurului de argint se realiza prin operaţiunea de cementaţie, ce se desfăşura la 600-800°C şi necesita utilizarea clorurii de sodiu (sare). În urma cementaţiei se obţinea aur pur şi clorură de argint. Clorura de argint era la rândul său amestecată cu oxid de plumb şi topită în mediu reducător pentru a obţine un nou plumb argentifer, în care nu mai exista aur. Din acest nou plumb argentifer era recuperat argintul printr-o a doua cupelare.

Publicarea rezultatelor cercetărilor noastre asupra producţiei de aur şi argint din epoca romană de la Roşia Montană s-a concentrat, până în prezent, asupra tehnicilor miniere utilizate în exploatare, săparea lucrărilor miniere, condiţiile de muncă ale minerilor şi caracterizarea mineralogică şi geochimică a minereurilor exploatate. Etapele următoare ale procesului tehnologic de prelucrare a minereului în vederea obţinerii metalelor, respectiv îmbogăţirea minereului (mineralurgie) şi metalurgia (separarea aurului şi argintului) vor fi detaliate în anii care urmează.

Rep.: Un fapt important pe care se sprijină argumentaţia dumneavoastră este constatarea că ruloul de oxid de plumb (litharge) prezent la Roşia Montană ar proveni din altă parte, originea ei fiind încă necunoscută. După cum se ştie la Roşia Poieni există o exploatare de plumb. Apropierea fizică ne-ar putea indica o legătură. Este această ipoteză una credibilă?

CGT: În articol nu se precizează în mod explicit, însă am reusit să identificăm un zăcământ ce prezintă aceeaşi semnătură izotopică a Pb ca şi produsul metalurgic (litharge) utilizat la Roşia Montană pentru separarea metalelor preţioase. Aceasta nu este însă suficient. Este nevoie de studii arheologice miniere şi geologice în zăcământul respectiv, pentru a putea confirma această ipoteză. Roşia Poieni este un zăcământ situat în vecinătatea Roşiei Montane, cca 2 km, însă este vorba de un zăcământ de cupru, care nu a putut reprezenta o sursă de plumb. În consecinţă ipoteza formulată nu este corectă.

Rep. Ce perspective de continuare a cercetărilor asupra zăcămintelor de aur şi argint de la Roşia Montană aveţi în vedere? Enumeraţi vă rog câteva întrebări care se pot formula plecând de la studiile deja întreprinse de dumneavoastră sau de alţii!

CGT: Situl minier Roşia Montană oferă numeroase perspective de cercetare. Câteva dintre ele au fost deja menţionate. Pe lângă problematica studiilor de provenienţă a metalelor preţioase, urmărim ca în viitor să abordăm chestiunea comerţului şi utilizării metalelor în Dacia romană şi într-un sens mai larg, comerţul şi utilizarea metalelor preţioase din Dacia în economia Imperiului Roman în cursul secolelor al II-lea şi al III-lea. Pe lângă aceste obiective ambiţioase la scară europeană, există multe alte subiecte, să zicem cu impact local, în care dorim să aprofundăm cercetările. Spre exemplu, ne interesează în egală măsură sistemul de concesionare minieră a zăcământului în epoca romană, aspecte ale vieţii cotidiene a minerilor, introducerea unor noi tehnici miniere în cursul primului secol după cucerirea romană (roţi hidraulice pentru drenarea apelor de mină), sau eventuala moştenire a unor tehnici miniere regionale (dacice), dacă au existat. Stabilirea cantităţii de aur şi argint ce s-au obţinut din zăcământ în epoca romană reprezintă o altă provocare.

Rep.: Cercetarea dumneavoastră include anumite analize de laborator efectuate în Franţa, la Toulouse. ​Există în Romania condiţiile necesare pentru efectuarea unor astfel de analize? Aţi putea de asemenea aproxima valoarea investiţiei pentru dotarea unui astfel de laborator? Dar beneficiile pe care laboratorul le-ar aduce cercetării şi, de ce nu, economiei naţionale?

CGT: Trebuie să recunoaştem că în România există o carenţă importantă în ceea ce priveşte dotarea cu​ aparatură analitică competitivă pe plan internaţional. Cercetările ştiinţifice desfăşurate la Roşia Montană, prin implicarea multor cercetători români în echipa franceză, au reprezentat un cadru extrem de favorabil ce a permis un progres ştiinţific semnificativ partenerilor români. Aparatura ştiinţifică de vârf reprezintă un instrument extrem de costisitor ce trebuie utilizat la maxim pentru a-şi arătă cu adevărat valoarea şi pentru a-şi amortiza costurile de investiţie şi de funcţionare foarte ridicate. Să ştiţi că nici Franţa nu este echipată în toate domeniile cu aparatură de ultimă oră, astfel că şi cercetătorii francezi trebuie să apeleze la colaborări internaţionale pentru realizarea anumitor analize. Acestă stare de fapt nu este însă un impediment ci reprezintă un semn de deschidere internaţională ce validează, sau nu, competenţele fiecăruia. Doar cu titlu informativ, echipamentele analitice necesare studiului descris în articolul recent publicat în The Journal of Archaeological Science necesită următoarele tipuri de costuri: achiziţie aparatură (câteva milioane de euro) şi asigurarea unui spaţiu dedicat adaptat (condiţii foarte stricte de temperatură, spaţiu pur permanent etc.), întreţinere şi asigurare consumabile – cheltuieli anuale (zeci de mii la peste 100.000 euro), costuri de personal – cheltuieli anuale de ordinul zeci de mii de euro. Ministerului Educaţiei şi Cercetării îi revine dificila misiune de a decide realizarea unor astfel de investiţii pe baza unor studii de fezabilitate şi de a urmări, după realizarea învestiţiei, îndeplinirea obiectivelor minimale de performanţă, în vederea creşterii vizibilităţii ştiinţifice a României pe plan internaţional.

Rep.: Subiectul Roşia Montană a suscitat păreri contradictorii în societatea românească. Cred că – din păcate – lipsesc sau sunt foarte rare discuţiile între specialişti, ale căror concluzii, parţiale sau finale, să fie aduse la cunoştiinţa marelui public. Ce gândeşte un geolog ca dumneavoastră despre zăcământul actual de la Roşia Montană şi despre şansele ca acest zăcământ să fie exploatat în condiţiile prezervării mediului natural şi a moştenirii culturale?

În ceea ce priveşte exploatarea sau conservarea rezervelor de metale preţioase de la Roşia Montană, această chestiune priveşte, pe lângă forurile decizionale ale statului român, în special societatea civilă locală preocupată de viitorul său economic. Ce trebuie totuşi să se reţină este următoarea realitate: populaţia locală este în mod masiv în şomaj şi fără o perspectivă de viitor economic în această zonă devastată şi extrem de poluată ca urmare a unei activităţi miniere şi de preparare la scară largă. Pentru cei care suţin în continuare şi cu îndârjire că Roşia Montană este un “colţ de paradis natural”, o vizită în această localitate le va dezvălui realitatea. În ultimii 10 ani, perioadă în care oportunitatea unui proiect minier la Roşia Montană se tot dezbate, nu s-a conturat niciun alt proiect economic ca alternativă viabilă pentru populaţia locală, în timp ce marea majoritate a locuitorilor solicită în permanenţă reluarea activităţii miniere care să le permită un trai mai bun. Studierea, punerea în valoare şi viitorul patrimoniului local îşi poate găsi fără probleme locul în cadrul unui viitor proiect minier, printr-o monitorizare atentă a situaţiei, încadrarea strictă a tuturor “actorilor” în cadrul legal şi respectarea obligaţiilor asumate în documentele oficiale (studiul de impact), astfel încât putem spune că, demararea unui proiect minier va reprezenta o oportunitate de ordin economic.

Rep.: Adesea zăcămintele de minereu conţin mai multe metale utile. În cazul Roşiei Montane se vorbeşte chiar despre titaniu, un metal rar cu valoare mare date fiind întrebuinţările lui în tehnica de vârf, construcţiile aeronautice etc. După parerea dumneavoastră, este adevărat că la Roşia Montană ar exista şi alte metale a căror exploatare ar fi rentabilă economic, şi dacă da, nu ar fi normal ca în contractul dintre statul român şi compania minieră interesată de exploatare, să fie menţionate alături de aur şi argint şi aceste metale (de exemplu pentru plata redevenţelor etc.) ?

CGT: Subiectul Roşia Montană se dezbate cu febrilitate de aproximativ 10 ani. Înainte de anul 2000, aproape nimeni nu se interesa de soarta acestui sit minier. Mai mult, majoritatea dezbaterilor sunt realizate de aşa-zişi specialişti, auto-proclamaţi şi atoate-ştiutori, care de fapt nu au competenţele care lasă să se înţeleagă că le-ar deţine. Extrem de rar sunt invitaţi să participe la discuţii adevăraţii specialişti (geologi, arheologi, de preparare, de mediu, etc.), care ar putea pune capat dezbaterilor sterile şi extrem de pasionale, care în mod sistematic se bazează pe informaţii false. Vă dau doar un exemplu geologic: “la Roşia ​Montană ar exista rezerve uriaşe de uraniu, wolfram, sau de titan, iar exploatarea aurului ar fi doar un paravan pentru a pune mâna pe adevărata valoare a zăcământului”. În calitate de specialist care lucrează la Roşia Montană de aproximativ 15 ani, care şi-a realizat teza de doctorat pe acest zăcământ, sunt în măsură să infirm astfel de informaţii ce nu sunt menite decât să creeze o imagine falsă şi o stare de suspiciune. Pentru a fi extrem de clar, subliniez că singurele resurse minerale ce există la Roşia Montană sunt minereurile auro-argentifere, respectiv aur şi argint. Spun acest lucru în calitate de autor şi co-autor a peste 20 de articole referitoare la Roşia Montană publicate în reviste ştiinţifice naţionale şi internaţionale, dar şi a numeroase comunicări ştiinţifice sau conferinţe la manifestări naţionale şi internaţionale (Franţa, Italia, Germania, Elveţia, Spania, Irlanda).

Rep.: Academia Română se opune proiectului de exploatare minieră al companiei Roşia Montană Gold Corporation. De aceeaşi parte a baricadei se află şi asociaţia Ad Astra a oamenilor de ştiinţă români, care în 18 iulie 2011 a dat un comunicat de presă prin care condamnă decizia Ministerului Culturii şi a Patrimoniului Naţional de a acorda certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic. Care este poziţia d-voastră relativ la acest proiect, precum şi la descărcarea de sarcină arheologică în discuţie?

CGT: În calitate de cercetători independenţi, cu recunoaştere internaţională, cercetările ce le desfăşurăm la Roşia Montană se înscriu în cadrul legal român şi respectă cu stricteţe exigenţele legale. Prezenţa noastră garantează o cercetare la standarde internaţionale, ceea ce merită de altfel situl Roşia Montană. Noi nu avem însă calitatea de a ne pronunţa asupra opţiunilor economice şi politice ale statului/guvernului român.

Rep.: Aş dori în întrebarea următoare să ating un subiect delicat. Pentru a fi bine înteles, vă rog să aveţi în vedere că întrebarea mea nu urmăreşte să acuze ci să lămurească. Cercetarea al cărui rezultat este articolul de la care a pornit discuţia noastră are loc în contextul programului de excavaţii arheologice preventive finanţat de Roşia Montană Gold Corporation. În aceste condiţii nu se poate suspecta o anumită lipsă de libertate a cercetătorului şi o influenţă externă asupra rezultatelor muncii sale?

CGT: O întrebare binevenită pentru a clarifica orice suspiciune legată de acest subiect. Cercetările efectuate la Roşia Montană s-au desfăşurat sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor din România în cadrul “Programului Naţional de Cercetare Arheologică Alburnus Maior” şi nu sub tutela RMGC. Acest program de cercetare a fost coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României şi a fost susţinut financiar integral de compania RMGC conform legislaţiei în vigoare (OG 43/2000, completată prin Legea 378/2001 privind protejarea patrimoniului arheologic şi declararea unor situri de interes naţional, revizuită şi completată de Legea 462/2003, apărută în noiembrie 2003, precum şi de Legea 258/2006, apărută în iulie 2006). În acest cadru instituţional bine stabilit, cercetătorii sunt singurii responsabili de modul în care îşi conduc investigaţiile ştiinţifice şi tot ei sunt responsabili de producţia ştiinţifică. Ca şi în Franta, şi în România, orice investitor are obligaţia de a finanţa cercetarea perimetrului pe care îl va afecta prin proiectul economic propus, dar nu este abilitat să dea ordine sau să influenţeze într-un fel sau altul desfăşurarea cercetărilor şi cu atât mai puţin rezultatele acestora. În concluzie, precizăm că toate chestiunile administrative legate de cercetare au fost ​soluţionate prin Ministerul Culturii şi Cultelor din România. În ceea ce priveşte aspectele ştiinţifice, ele ţin de specialitatea fiecărui participant şi sunt asumate de aceştia, reflectând competenţa şi munca depusă, într-o deplină transparenţă. Rezultatele muncii noastre sunt publice, ele fiind prezentate de nenumărate ori în faţa comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale, fără a avea nimic de ascuns, dimpotrivă. În plus, colaboratorii francezi aparţin prestigiosului Centru Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa, neavând astfel niciun fel de imixtiuni în opţiunile oficialităţilor române privind gestionarea dosarului Roşia Montană.

Rep.: Domnule Călin Gabriel Tămaş, vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care aţi răspuns la întrebări!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvaţi ca semn de carte: legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ecou: URL-ul ecoului.
  • nostradamus

    un alt mincinos, platit de RMGC!! Rusine, tradatorule !!! sa ti iei lumanari de banii care i-ai luat sa minti!!!

blog comments powered by Disqus