Speranţe pentru suferinzii de stenoză mitrală

Într-un recent articol intitulat Effect of  Hydroxymethylglutaryl Coenzyme – A Reductase Inhibitors of the Long-Term Progression of Rheumatic Mitral Valve Disease şi publicat în revista Circulation, revistă a Asociaţiei Americane a Inimii, un grup de cercetători dintre care fac parte şi medicii români Bogdan A. Popescu şi Carmen Ginghină de la Institutul de Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu a evaluat efectul tratamentului cu statine asupra progresiei pe termen lung a stenozei mitrale reumatismale.

Conform evaluărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bolile cardiovasculare sunt o problemă de sănătate publică de maximă importanţă, numărându-se printre cele mai importante cauze de deces la nivel mondial. Printre aceste boli, stenoza mitrală este o boală degenerativă a valvei mitrale a cărui diametru scade în dimensiuni, ceea ce nu mai permite sângelui să circule în condiţii optime şi poate conduce la insuficienţă cardiacă, edem pulmonar sau accident vascular cerebral. În cele mai multe cazuri stenoza mitrală este de natură reumatică, fiind o complicaţie apărută la un interval de pâna la 20 de ani a aşa numitei febre reumatice, care este la rândul ei o consecinţă a unei infecţii faringiene cu streptococ beta-hemolitic. În prezent nu se cunoaşte nici un tratament medical care să stopeze progresia stenozei mitrale reumatismale.  Cu atât mai mult sunt interesante investigaţiile care indică progrese în vederea a ce este de făcut pentru ameliorarea acestei afecţiuni.

Cercetarea ale cărei detalii au fost publicate în articolul amintit foloseşte o bază de date în care sunt stocate date despre pacienţi cu stenoză mitrală de-a lungul a peste 20 de ani. În această bază de date se regăsesc informaţii referitoare la sex, vârstă, istoricul medical al pacienţilor, ca existenţa unor afecţiuni asociate ca hipertensiune, diabet etc. sau a unor intervenţii chirurgicale, precum şi prezenţa sau absenţa tratamentului cu statine. Statinele sunt un grup de medicamente cu rol în reducerea colesterolului. În studiu au fost incluşi 315 pacienţi suferinzi de stenoză mitrală, dar nu au fost supuşi vreunei intevenţii chirurgicale asupra valvei mitrale.

Rezultatele la care au condus investigaţiile cercetătorilor dintre care fac parte şi cei doi medici români ne demonstrează încetinirea semnificativă a progresiei stenozei mitrale reumatismale în cazul pacienţilor care au urmat un tratament cu statine, concluzie care ar putea avea un impact important în terapia medicală precoce a pacienţilor cu afecţiuni cardiace reumatismale.

Un rezultat aparent surprinzător al cercetării medicale la care ne referim este poate chiar lipsa oricărei surprize. Rolul valorilor crescute ale colesterolului în determinarea şi agravarea afecţiulor cardiovasculare este binecunoscut. Prin urmare, era de aşteptat ca ţinerea sub control a colesterolului, în acest caz cu ajutorul tratamentului cu statine, să influenţeze pozitiv evoluţia unei afecţiuni cardiovasculare ca stenoza mitrală.  Şi atunci la ce bun o investigaţie care durează 20 de ani, măsurători efectuate de medici din mai multe clinici şi mai multe ţări, teste statistice şi alte asemenea? Răspunsul este că adeseori ştiinţa vine să confirme, dar nu de puţine ori să infirme, ceea ce ne indică prima impresie. Or, în cazul unui tratament, a te baza pe o simplă impresie poate fi fatal. Succesul unui tratament trebuie evaluat cu multă atenţie şi pe parcursul unui lung şir de ani. Uneori, meritul şi valoarea unei munci de cercetare fără valenţe spectaculare, dar efectuată cu seriozitate şi profesionalism sunt mai mari decât ale unui amatorism spectaculos.  Credem că acesta este cazul articolului publicat în Circulation, iar reputaţia acestei reviste nu poate decât să ne confirme această părere.

  1. Antonini-Cantorin F. et. Al., Effect of  Hydroxymethylglutaryl Coenzyme – A Reductase Inhibitors of the Long-Term Progression of Rheumatic Mitral Valve Disease, Circulation, 121 (2010), 2130-2136.
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvaţi ca semn de carte: legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ecou: URL-ul ecoului.
blog comments powered by Disqus